Iolanta

Iolanta – Piotr Ilici Ceaikovski | Operă
Operă lirică într-un singur act
Text de Modest Ceaikovski
Durată totală: aproximativ 90 de minute

Rezumat

Perioada: secolul al XV-lea
Locul: Munții din sudul Franței

Scena 1

Prințesa Iolanta este oarbă din naștere. Nimeni nu i-a spus vreodată (și nici ea nu știe) că este prințesă. Trăiește într-o grădină frumoasă și izolată din domeniul regelui, departe de lume, sub îngrijirea lui Bertrand și Martha. Slujnicele ei îi aduc flori și îi cântă. Ea își exprimă tristețea și un sentiment vag că îi lipsește ceva important, ceva ce alții pot experimenta. Tatăl ei, regele René, insistă ca ea să nu afle niciodată că este oarbă, și nici ca logodnicul ei, ducele Robert, să nu afle acest lucru.

Scena 2

După ce anunță sosirea regelui, Alméric este avertizat de Bertrand să nu vorbească despre lumină în fața Iolantei și nici să nu dezvăluie că tatăl ei este regele. Regele sosește împreună cu Ibn-Hakia, un faimos medic maur, care afirmă că Iolanta poate fi vindecată, dar tratamentul fizic va funcționa doar dacă ea este pregătită psihologic, adică dacă este conștientă de propria orbire. Ibn-Hakia cântă monologul „Două lumi”, explicând interdependența dintre minte și corp într-un univers divin ordonat, care îmbină spiritul și materia. Regele refuză tratamentul, temându-se că Iolanta ar suferi dacă tratamentul eșuează după ce a aflat ce îi lipsește.

Scena 3

Robert ajunge la curte împreună cu prietenul său, contele Vaudémont. Robert îi mărturisește lui Vaudémont că dorește să evite căsătoria, fiind îndrăgostit de contesa Matilde. Cântă aria sa de dragoste „Cine se poate compara cu Matilda mea”. Vaudémont descoperă intrarea în grădina secretă a Iolantei, ignorând semnul care amenință cu moartea pe oricine intră. O vede pe Iolanta dormind, fără să știe cine este, și se îndrăgostește imediat. Robert, uluit de comportamentul prietenului său, este convins că ea este o vrăjitoare care l-a fermecat pe Vaudémont. Îi spune să plece, dar Vaudémont este prea fermecat. Robert pleacă pentru a aduce trupe să-l salveze. Iolanta se trezește, iar când Vaudémont o roagă să-i dea un trandafir roșu ca amintire, el își dă seama că ea este oarbă, deoarece îi oferă de două ori un trandafir alb. Ea nu are noțiunea de lumină, vedere sau orbire. Se îndrăgostesc, iar el îi explică ce înseamnă lumina și culorile.

Scena 4

Cei doi sunt surprinși de rege. Vaudémont își declară dragostea, indiferent dacă Iolanta este oarbă sau nu. Ibn-Hakia îi spune regelui că, din moment ce Iolanta este acum conștientă de orbirea ei, tratamentul ar putea avea succes. Iolanta, care nu are voință să vadă, nu este sigură dacă ar trebui sau nu să accepte tratamentul. Ibn-Hakia subliniază că lipsa de voință dovedește că, fără dorință interioară, schimbarea nu poate avea loc.

După ce Vaudémont mărturisește că a văzut semnul de avertizare la intrarea în grădină, regele, furios, amenință că îl va executa pentru că i-a spus adevărul Iolantei. Îi spune fiicei sale că Vaudémont va muri dacă medicul nu reușește să-i redea vederea, sperând că asta îi va da voința necesară. Iolanta, îngrozită, acceptă tratamentul. După ce Ibn-Hakia pleacă împreună cu Iolanta, regele îi explică lui Vaudémont că a simulat amenințarea pentru a o motiva pe Iolanta. Robert se întoarce cu trupele. Mărturisește regelui că s-a îndrăgostit de altcineva, dar este dispus totuși să respecte căsătoria stabilită. Regele anulează contractul de nuntă și o oferă pe Iolanta lui Vaudémont. Ibn-Hakia și Iolanta revin. Tratamentul a funcționat, iar Iolanta poate vedea. La început nesigură în fața noului său dar, în cele din urmă cântă despre lumea magică ce i se dezvăluie. Curtea se bucură.

Program si distributie

René: Ivo Stanchev
Robert: Boris Pinkhasovich
Contele Vaudémont: Dmytro Popov
Ibn Hakiya: Attila Mokus
Iolanta: Sonya Yoncheva
Conducere muzicală: Timur Zangiev
Regie: Evgeny Titov
Scenografie: Rufus Didwiszus
Costume: Annemarie Woods
Colaborare costume: Selina Tholl
Coregrafie: Otto Pichler
Lumini: Martin Gebhardt